Astralul superior si astralul inferior – Raiul si Iadul

Legătură Publicat pe Actualizat pe

 

Dupa o perioada de absenta,  revin cu unele considerente legate de nivelurile superioare ale existentei noastre, dincolo de aceasta viata 3D.

De mii de ani fiintele umane au intuit ca, dincolo de existenta efemera a celei mai inrobitoare sau mai acaparatoare dimensiuni, exista CEVA.

Initiatii tuturor curentelor spirituale sau a multitudinii formelor si cultelor religioase au incercat sa explice adeptilor lor existenta fiintei, dincolo de viata palpabila, caracterul acestei existente si felul locului in care ESENTA FIINTEI continua sa existe.

Si, pentru ca oamenii sa inteleaga caracterul efemer, limitat, al vietii 3D, liderii spirituali, mai mult sau mai putin constienti de existenta celorlalte taramuri, au negat in marea majoritate a lor existenta reincarnarii.

Multe miscari spirituale, si aici ma refer in special la cele existente la popoarele din Tibet, Australia, la indienii nativi din America, la unele triburi din Africa, au continuat in tot acest timp sa proclame continuitatea vietii in dimensiunea 3D pana cand, ajunsa la punctul terminus al evolutiei, FIINTA nu se mai intoarce.

Religiile majore continua si astazi sa nege, la nivel declarational si public, inexistenta reincarnarii. Si totusi, acestea sunt constiente de existenta acesteia pentru ca insusi Isus a vorbit de aceasta, si nu numai El. Si totul este scris in Biblie. Dar este mult mai usor sa controlezi o masa de oamenii si sa le spui ca, in functie de cum se comporta in viata ajung sau nu in RAI sau in IAD, si numai liderii spirituali sunt capabili sa dea dezlegare de la “pacate” pentru lumea cealalta.

Stiu, si nu cred, ca dupa ce plecam din aceasta viata ne ducem in doua locuri diferite. Dar nu sub numele de iad sau rai. Si nu cred ca sta cineva cu biciul sau ca exista cazane de smoala incinsa. Aceasta reprezentare este doar pentru a speria oamenii si ai face mai docili si mai smeriti. Dar nu fata de Creator ci fata de liderii religiosi.

Alcatuirea invelisului corpului nostru este legata de existenta celorlalte dimensiuni. Corpul fizic este legatura noastra cu dimensiunea fizica in care ne aflam, invelisul eteric este cel care inconjoara corpul fizic si este expresia energiei vitale, corpul astral este legatura cu dimensiunea astrala, este corpul in care existam dupa ce ne incheiem existenta fizica, corpul cauzal este legatura cu dimensiunea cauzala, dimensiune care precede lumea divina. Dincolo de aceasta este lumea fiintelor divine.

Asa cum urmatorul corp al nostru este cel astral, asa urmatoarea noastra oprire existentiala este in dimensiunea astrala. Acum intervin notiunile abstracte de rai si iad.

Dar asa cum lumea fizica este impartita in trei forme de existenta a vietii – minerala, vegetala si animala si, in doua sau dupa unii in trei forme de existenta a constiintei – 3d, 4D si 5D, asa si lumea astrala se imparte in doua – astralul inferior (iadul) si astralul superior (raiul).

Deosebirea dimensiunii astrale fata de lumea fizica, unde materialul este despartit de gandire, este ca, aici, gandul creaza realitatea. Gandul poate crea materie sau realitate. Si in dimensiunea astrala exista materie numai ca aceasta este mult mai diafana si nu atat de grosiera ca in densitatea fizica. Corpul nostru va fi mult mai elastic, mai putin rigid decat cel de acum. Fantomele si aparitiile spectrale sunt elemente din dimensiunea astrala, atat din cea inferioara cat si din cea superioara. Interactiunea noastra este posibila doar in functie de gradul de evolutie al fiintei in dimensiunea fizica. Exista posibilitatea ca, desi existenta noastra sa fie in dimensiunea 3D, constiinta noastra sa apartina dimensiunii 4D sau 5D (a astralului).

Un lucru este esential de inteles pentru noi, fiinte constiente, si anume ca, dimensiunea astrala este legata intrinsec de modul in care noi ne-am desfasurat viata in dimensiunea fizica. Este strans legata de sentimentele, trairile, emotiile, negativitatea sau pozitivitatea acumulata la momentul trecerii dincolo.

In astralul inferior ajung  fiintele care au inmagazinat si care proiecteaza negativitate si care, au luat cu ei atasamentele dezvoltate in timpul vietii.

Astralul superior este populat de fiintele care proiecteaza o atitudine armonioasa si luminoasa, eliberate fiind de atasamente  inca din timpul vietii in dimensiunea grosiera 3D.

Starile emotionale ale celor care ajung in astralul inferior sunt puternice, ele acapareaza in intregime fiinta. Cu cat acestea sunt mai intense cu atat suferinta este mai mare. Respectivul suflet este inchis in durerile cu care a plecat, nu se poate debarasa de atasamentele dezvoltate in viata, gandurile negative continua sa-i afecteze existenta si mediul astral in care este.

Sunt foarte multi oameni care nu se pot debarasa de durere si de gandul pierderii vietii. Acestia nu accepta moartea ca pe o noua existenta. Acestia sunt cei mai predispusi sa ajunga in astralul inferior mai ales daca, in timpul vietii, au dezvoltat atasamente negative puternice. Odata ajunsi in astralul inferior mintea lor le provoaca aceeasi suferinta, simt aceeasi durere, pentru ca nu realizeaza de fapt ca au parasit viata anterioara.

Astralul superior este tot o lume a conceprii, o lume in care gandul creeaza realitate. Gandurile pot afecta astralul si pot efectua schimbari reale in om. Este, in adevar, un fel de rai, o lume pe care unii nu doresc sa o mai paraseasca. Dar asta nu pentru ca este raiul promis de religii, ci pentru ca, cei care ajung aici experimenteaza emotii pozitive. Continuarea existentei in astralul superior poate fi foarte placuta dar este la fel de acaparatoare ca si astralul inferior. Cei care se simt prea bine aici nu evolueaza deloc, stagneaza, nu se apropie de evolutia necesara iluminarii.

Cei mai multi din astralul superior vor revenii pe pamant atunci cand li se va oferii prilejul. Ei se intorc nu pentru ca aceasta lume este mai buna decat lumea astrala, ci pentru ca inca au un mare atasament fata de lumea fizica. Lumea fizica exercita o puternica atractie, este lumea in care se poate evolua foarte usor. De fapt este singura care poate duce la o evolutie reala catre dimensiunea cauzala. Daca cineva va putea avea taria sa spuna ca nu se mai intoarce aici, in final tot va reveni. Atingerea constiintei iluminate nu se poate face decat aici, pentru ca doar aici gandul nu creaza realitate.

Doar aici se poate intelege caracterul efemer al materiei si, pana cand nu vom constientiza ca materia nu conteaza in evolutia noastra ca suflet, pana cand nu vom intelege ca doar constiinta, sentimentele si energia iubirii conteaza in Creatie, ne vom tot intoarce aici, ca vrem sau nu vrem.

Reclame

Omagiu celor ce au fost, celor ce sunt si celor ce vor veni

Legătură Publicat pe Actualizat pe

Nastere, Viata, Moarte.

Asa se poate defini oare trecerea noastra prin aceasta viata? Numai cu atat ne alegem in urma alegerii noastre de a reveni ca sa putem sa evoluam?

Bani, case, masini, greutati, vise, sperante, boli, vindecari, realizari si deceptii. Daca facem bilantul unei vieti cam toate acestea le intalnim si le avem. Dar oare le avem cu adevarat? Toate acestea nu sunt decat mijloace de crestere a noastra ca spirit, ca suflet.

Daca toate acestea se duc si  nimic nu luam cu noi, atunci care este rostul acestor vieti, sau a acestei vieti?

Cunoasterea, experientele si iubirea. Numai acestea le luam. Sufletul, spiritul, este plin de experiente si iubire. Ramane numai ca noi sa invatam din toate cate ni se dau aici si acum.

Dar oare reusim sa invatam singuri? Reusim sa mergem mai departe fara cei din jurul nostru?

Primii care ne zambesc si ne iubesc sunt PARINTII. MAMA este cea care ne da viata pamanteana. Ea este cea care ne invata pentru prima oara sa zambim. Si chiar zambim. Primul zambet este dat mamei. Ne creste, ne adora, ne iubeste, cate o data ne si atinge dar, ramane totusi Mama. Si cata rabdare are sa ne invete tot ce stie.

Parintii sunt primii invatatori din noua noastra viata. Au rabdare cu noi, ne explica cam tot ce ii intrebam, fara suparare, fara sa ne critice ca nu stim.

Dar noi? Ce le dam in schimb? Nerabdare, suferinte si neintelegerea lor atunci cand suntem mari.

Cand crestem uitam ca sunt parintii nostrii. Ii tratam ca pe niste obiecte sau ca pe niste persone care sunt undeva departe de noi. Tipam la ei, ne enerveaza cand incearca sa aibe grija de noi chiar si la 20, 30,40 sau 50 de ani. Sfaturile lor nu mai conteaza pentru ca, nu-i asa, suntem oameni mari. Stim totul si de toate. Oare asa este?

Pe tot parcursul acestui drum ei sunt singurii care sunt alaturi de noi in permanenta, neconditionat. Iubirea lor este neconditionata. Asa ar trebuii sa fie si iubirea noastra pentru ei. Trebuie s-I respectem indifferent de ce sunt sau cum sunt. Poate uneori sunt mai nerabdatori si mai cicalitori din cauza varstei. Dar trebuie sa-i respectam in permanenta si, sa-i omagiem ori de cate ori putem.

Ei sunt cei care ne dau primii 7 ani de cunoastere si invatatura, primii 7 ani de caracter. Dar toata viata invatam de la ei, sau cel putin asa ar trebuii.

Numai ca in viata cei care contribuie la formarea noastra ca Oameni nu sunt numai parintii. Sotul/sotia, copii, rudele, profesorii, prietenii, colegii, oamenii pe care-i intalnim in fiecare zi sunt si ei raspunzatori de formarea noastra.

De la unii invatam cum sa fim. De la altii invatam cum sa nu fim.

De la unii invatam ce sa facem si de la ceilalti invatam ce sa nu facem.

In drumul meu pana acum am intalnit oameni, suflete, care au participat involuntar la formarea personalitatii mele , la ceea ce sunt EU astazi.

Langa unele fiinte am stat mai mult, langa unele mai putin, unii au avut incredere in mine, altii nu. In unii am avut incredere, in altii nu.

Dar fiecare a contribuit cu ceva in aceasta viata.

De aceea nu trebuie sa-i uitam pe cei langa care am stat si stam.

De aceea aceste randuri sunt de gratitudine, de multumire pentru cei care au lasat in inima si in caracterul meu urme. De la fiecare am invatat, dar unii au lasat urme. Nu inseamna ca ceilalti nu au importanta lor. Si de la ei am invatat, dar intalnirea cu ei a fost altfel.

Fiintele pe care le cunoasteti sau le veti cunoaste incercati sa le vedeti asa cum sunt ele. Incercati sa vedeti si sa simtiti ce va aduc in plus in viata vostra. Nu-i judecati prea aspru daca gresesc sau daca nu sunt asa cum vi imaginati. Sunt oameni cu vietile lor, sunt oameni care poate nici nu s-au gandit la influenta lor asupra voastra.

Multumiti-le si iubitii ca suflete, chiar daca uneori i-ati dezamagit sau ne-au dezamagit.

Iata-i pe cei care, in aceasta viata, m-au format sau au lasat o urma in ceea ce sunt:

Parintii, bunicii, rudele, sotia mea, copilul meu, nasii nostrii de cununie.

Bubu Gheorghe(profesor din scoala generala), Nicolae Dardac, Gabriela Anghelache, Tatiana Mosteanu (profesori din ASE), Unguroiu Marian, Lupu Marian, Nicolae Voiculet, Adrian Constantinescu, Florin Danescu, Rodica Constantinescu, Lucretia Paunescu, Silviu Paunescu, Viorel Mehedintu, Vlad Soare, Nicolae Cinteza, Adriana Popa, Cristian Posea, Mark Huot, Iulian Dragomir, col. Boboc Gheorghe, Remus Borza, Bogdan Oprescu, Laurentiu Chideanu, Adrian Cosmescu, Oreste Oprescu, Radu Ghetea, Gheorghe Munteanu, Diana si David Jade, Cornelia (si atat), Vasile Teodor, Aristide Butunoiu, Adrian Baicusi.

Colegilor mei din BNR le multumesc in mod special, pentru cele mai frumoase momente si cei mai frumosi ani din cariera mea. Voi, ati fost speciali.

Aceste randuri sunt un OMAGIU atat pentru cei pe care i-am enumerat dar si pentru Voi, cei care nu sunteti in aceste randuri.

Tuturor va multumesc pentru ca ati facut sau faceti parte din viata mea

Indiferent cum sunt cei din jurul vostru, nu uitati ca sunteti OAMENI.

DAR SI EI.

Ce au copiat creştinii din mitologia păgână

Legătură Publicat pe Actualizat pe

Acest articol l-am preluat din revista Historia. Analiza este una pertinentă și nu voi intra în a o diseca, însa trebuie să atrag atenția asupra a însăși realitații religiei creștine. Este sau nu o religie autentică în ceea ce privește ritualul complex pe care-l practică? Este religia crestină o religie autentică?

Poate da sau poate nu. De un singur adevar sunt sigur – credința nu trebuie confundată cu religia. Faptul că în diferite perioade ale umanității au apărut ființe divine care au încercat să îndrume omenirea spre iubire nu întuneca cu nimic mesajul fiecărei religii în parte.

Aar fi însă necesar să se recunoască că nici o religie nu este mai bună decât cealaltă. Că fiecare religie se bazează pe aceleași valori.

Din păcate singura valoare universal valabilă și care a fost uitată de marile religii ale omenirii este – IUBIREA. Într-un alt articol am să dezvolt acest subiect, chiar dacă am să-mi atrag antipatia unor ființe evlavioase.

Iată articolul:

Creştinii timpurii şi păgânii aveau multe practici şi ritualuri comune. Autori precum Freke şi Gandy afirmă faptul că creştinii au copiat de la păgâni. Nu putem exclude faptul că şi unele practici creştine au fost împrumutate de către practicanţii cultelor păgâne cum ar fi cultul lui Mithra. În timpul secolului al III-lea d.Hr., Mithraianismul şi creştinismul fiind principalii competitori pentru afilierea religioasă a cetăţenilor romani. Dar dogma creştină a împrumutat şi de la alte religii mai vechi, nu doar de la cele contemporane ei.

Horus şi Iisus

Horus, la fel ca şi Iisus, a fost născut din fecioară, Isisşi a fost singurul fiu născut al zeului Osiris. Naşterea sa a fost vestită de către steaua Sirius, steaua dimineţii. Seth a încercat să-l omoare pe Horus, dar Osiris previne această întâmplare spunăndu-i mamei lui Horus ,, Vino, tu zeiţă, ascunde-te cu copilul tău!”. Aceaşi situaţie este întâlnită şi la Iisus, unde un înger îi spune lui Iosif: ,,Scoală-te şi ia pruncul şi pe mama lui şi fugi în Egipt”. La fel ca şi în cazul lui Iisus, nu se ştie nimic despre viaţa lui Horus între 12 şi 30 de ani. La vârstă de 30 de ani sunt botezaţi amândoi, iar soarta celui care îi botează este aceaşi, în ambele cazuri botezătorul fiind decapitat. Minunile realizate de Horus sunt aceleaşi ca şi cele realizate de Iisus, amândoi merg pe apă, vindecă bolnavi, redau vederea, exorcizează, sunt crucificaţi, coboară în iad şi învie după trei zile.

Krishna şi Iisus

Conform Bhagavata Purana (Poveşti divine şi eterne ale Zeului Suprem), Krishna s-a născut fără existenţa unei uniuni sexuale, ci prin ,,transmisie mentală” de la mintea lui Vasudeva în pântecele mamei, Devaki. Atât Iisus, cât şi Krishna erau numiţi zei sau fiul Zeului Suprem. Amândoi au fost trimişi din rai pe pământ luând chip uman, numiţi salvatori şi fiind a doua persoană din Trinitate. Tatăl Krishnei era deasemenea tâmplar, un spirit fiind cu adevărat tatăl lor. Amândoi au fost vizitaţi la naştere de înţelepţi sau păstori, ghidaţi de o stea. În ambele cazuri, îngerii îi avertizează pe părinţi că liderul local doreşte să-i asasineze şi fug împreună cu părinţii, Maria şi Iosif se refugiază în Muturea, părinţii Krishnei fug în Mathura. Iisus era numit ,,leul tribului Iudaic”, în timp ce Krishna este intitulată ,,leul tribului Saki”. Minunile înfăptuite de cei doi sunt aceleaşi, amândoi începând aceste minuni cu vindecarea unui lepros. Ambele zeităţi au parte de o ultimă masă, sunt crucificate şi reînvie  după 3 zile.

Iisus şi Mithra

Mulţi creştini timpurii celebrau naşterea lui Iisus pe data de 6 ianuarie ( creştinii armeni încă sărbătoresc astfel). În Alexandria, naşterea zeului Aion (zeitate elenistică asociată cu timpul) era sărbătorită tot pe data de 6 ianuarie.

Creştinii şi păgânii sărbătoresc naşterea zeului lor pe data de 25 decembrie. În cazul lui Mithras, singura dovadă a celebrării sale la această dată este sărbătorirea naşterii lui Invictus în această zi a caldendarul lui Philocalus, Invictus fiind desigur, Sol Invictus. Spre deosebire de alte culte romane de mistere, misterele mithraice nu erau publice, cultul lui Mithra era limitat doar la iniţiaţi şi doar ei puteau practica acest cult în secret, în Mithraeum. Festivalul natalis Invicti [naşterea Neînfrântului (Soare)], ţinut pe data de 25 decembrie, era un festival al soarelui, nicidecum al misterelor lui Mithra[1].

Conform unei tradiţii creştine, Hristos a murit în ziua de 23 martie şi a înviat pe 25 martie. Aceste date coincid cu moartea şi învierea lui Attis ( zeu frigian al vegetaţiei ).

Botezul era un ritual de bază atât pentru creştini, cât şi pentru cei ce îl venerau pe Mithra. Creştinii practică botezul prin scufundare. Se spune că Sf. Ioan Botezătorul, a început să boteze oamenii în apa Iordanului pentru a-i curăţa de păcate. După istorioarele creştine, acesta L-a botezat chiar şi pe Isus. La antici, botezul era o practică curentă. În religia lui Mithra, se practica tot botezul prin scufundare. În acest sens, chiar Justin Martirul şi Filosoful, apologet creştin, declara în opera sa „Apologetica”, următoarele: ,,când diavolii au auzit despre această spălare vestită de profet, i-au determinat pe cei ce intră în templele lor, pentru a le aduce jertfe de băutură şi arderi de tot, să se şi stropească şi să se spele, de asemenea, în întregime, după ce se îndepărtează [de locul sacrificiului], ca să intre în sanctuarele unde se află imaginile lor”.[2]

Creştinii iniţiau convertirii prin botez în martie şi în aprilie, Mithraismul îşi iniţia membrii în aceaşi perioadă. Creştinii se botezau dezbrăcaţi, iar după scufundare, îmbrăcau o haină albă şi purtau pe cap o coroană şi ţinând în mână o lumânăre, intrau în basilică. Adepţi cultului lui Mithra aveau acelaşi ceremonial, singura diferenţă fiind aceea că ei mergeau în templu purtând torţe.

Pâinea şi vinul sau euharistia, constituie un punct cheie în religia creştină.

Într-o inscripţie dedicată lui Mithra, scrie ,, Cel ce nu v-a mânca din trupul meu şi nu v-a bea din sângele meu, astfel încât el să se unească cu mine şi eu cu el, acela nu va cunoaşte salvarea”[3]

Sf. Justin Martirul şi Filosoful spune despre aceasta următoarele: ,,Ştiţi sau puteţi afla că, în cadrul riturilor mistice prin care este iniţiat cineva, se aşază pâine şi un pahar cu apă, prin rostirea anumitor incantaţii”.[4]

Acest fapt l-a făcut pe Firmicus Maternus, apologet creştin, să declare, plin de ură următoarele: „Veninul unei otrăvi purtătoare de ciumă ai înghiţit, o băutură dătătoare de moarte ai băut în pornirea funestei tale nebunii. Urma de neînlăturat a acestei hrane e moartea ca pedeapsă. Ceea ce te lauzi că ai băut ca dătător de viaţă te împinge la moarte. Altu-i alimentul care dă mântuirea şi viaţa; caută pâinea lui Hristos, băutura lui Hristos!”[5]

În Biblie, se spune :,, Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.”[6]

Tot Biblia spune că Iisus a fost crucificat într doi hoţi, unul a mers în rai, iar celălalt în iad. În misterele lui Mithra, o imagine des întălnită este aceea a lui Mithra flancat de doi purtători de torţe, câte unul pe fiecare parte, unu dintre ei ţine torţa îndreptată în sus, celălalt în jos. Acestea simbolizau accederea în rai sau căderea în iad.

Sunt multe asemănări între religia lui Mithra şi creştinism, sfântul Augustin declara că preoţii lui Mithra venerau acelaşi zeu ca şi el:

Adepţii ambelor religii aveau un ritual ce implica pâinea, acesta purta denumirea de missa.

Atât creştinismul, cât şi cultul lui Mithra aveau un total de 7 taine.

Epihania, 6 ianuarie, era o serbare în care adepţii lui Mithra celebrau vizita magilor la noul zeu născut. Biserica Creştină adoptă această tradiţie în secolul al IX-lea d.Hr.

Care sunt motivele asemănărilor dintre păgâni şi creştini?

Creştinii au copiat de la păgâni: Aceasta este, posibil, cea mai plauzibilă teorie. Celsus a fost un filosof grec ce a trăit în secolul al II-lea d.Hr. şi care a scris împotriva creştinismului. El spune că ,,această religie recentă (creştinismul), este o reflexie palidă a credinţelor păgâne”. Conform enciclopediei catolice, Celsus spunea că creştinii au copiat conceptele celorlalte culte. ,,Ideilie (creştine) referitoare la originea universului sunt comune cu cele ale tuturor oamenilor şi ale înţelepţilor din antichitate”[7].

O încercare a diavolului de a înşela credinţa creştinilor:  Diverşi autori creştini, precum Irineu (episcop de Lyon, circa 120 d.Hr-?), Justin martirul (apologet creştin, 100-165 d. Hr), Tertulian (teolog creştin, circa 160-220? D.Hr.) au concluzionat că asemănările dintre păgânism şi creştinism erau nişte încercări ale diavolului de a imita. Se spunea că diavolul folosea ,,plagiat prin anticipare”, adică diavolul folosea atacuri preventive împotriva credinţei cu câteva secole înainte de naşterea lui Iisus cu scopul de a convinge oamenii că Iisus era doar o copie a celorlalţi zei şi de a distruge credibilitatea creştinismului în ochii oamenilor.

Coincidenţe. Aceste puncte asemănătoare pot fi coincidenţe. Există multe cazuri în religia comparată unde credinţe sau practici asemănătoare sunt observate între două religii fără să existe o legătură între cele două ( ex. Structurile piramidale din Egipt sunt asemănătoare cu cele din Mexic ). Similar, aproape toate religiile împart o reciprocitate etică, precum regula de aur (tratează pe cei din jurul tău aşa cum ai vrea să fii şi tu tratat). Totuşi, cele aproape 200 de coincidenţe perfecte între evenimentele din viaţa lui Iisus şi cea a lui Horus, precum şi cele 346 analogii dintre Hristos şi Krişna[8], fac ca această teorie să nu fie credibilă.

Asemănările dintre creştinism şi religiile păgâne sunt dovada faptului că multe dintre componentele esenţiale ale credinţei creştine sunt de origine păgână, iar  multe din evenimentele atribuite  vieţii lui Iisus (naşterea din fecioară, învierea oamenilor, vindecările miraculoase, exorcism, crucificare, înviere etc. ) sunt mai vechi de 4500 de ani şi inspirate din mitologia păgână.

“Arta meditatiei”

Legătură Publicat pe Actualizat pe

Mattieu Ricard si cum putem medita in mod corect pentru a atinge fericirea, iata cateva secrete pe care calugarul budist le-a dezvaluit in cartea “Arta meditatiei” 

 

  1. O minte sanatoasa ar trebui sa se comporte precum o oglinda – chipurile se pot reflecta intr-un pahar, insa niciunul din ele nu se lipeste de pahar. Foloseste aceeasi tehnica cu gandurile – lasa-le sa treaca prin mintea ta, insa nu zabovi asupra lor.
  2. Este imposibil sa opresti gandurile din a veni insa concentrarea pe un anumit anumit sunet sau pe respiratie, inspirand si expirand, calmeaza mintea, conferindu-ti claritate. Controlarea mintii nu este despre a-ti reduce libertatea, este despre a nu fi un sclav al gandurilor tale. Gandeste-te ca iti dirijezi mintea astfel cum ai proceda cu o barca. O conduci in directia in care trebuie in loc sa o lasi sa pluteasca in deriva.
  3. Acorda atentie senzatiilor respiratiei tale si concentreaza-te asupra ritmului de inspiratie si expiratie. Daca observi ca mintea ta hoinareste, adu-o pur si simplu inapoi concentrandu-te pe respiratia ta. Acest lucru este cunoscut drept stare de atentie sustinuta. Poti sa o aplici si altor senzatii pentru a te aduce in “acum” (prezent) in loc sa revii asupra trecutului sau viitorului. Ai putea in schimb sa te concentrezi asupra caldurii, frigului sau asupra sunetelor pe care le auzi.
  4. Odata ce ai obtinut o oarecare pricepere in a face asta o poti folosi pentru a cultiva calitati precum bunatatea sau gestionarea emotiilor perturbatoare. Mattieu Ricard este de parere ca toata lumea a simtit dragostea, insa de obicei dureaza in jur de 15 secunde. Tu o poti mentine si poti hrani acest sentiment viu concentrandu-te asupra lui in meditatie. Daca simti ca devine vag, il poti revitaliza in mod constient.
  5. Meditatia este precum cantatul la pian. Practicarea ei timp de 20 de minute are un impact mult mai mare in timp decat practicarea ei pret de cateva secunde. Practica constanta este la fel de necesara precum udatul unei plante.
  6. Ulterior, poti sa folosesti meditatia pentru a te distanta de emotiile negative. “Iti poti privi experienta precum un foc care arde. Daca esti constient de manie, nu esti manios, ci esti constient. Constientizarea anxietatii nu inseamna a fi anxios, ci a fi constient. Fiind constient de aceste emotii, nu mai adaugi combustibil peste focul lor si ele se vor stinge”, spune Mattieu Ricard.
  7. Intr-o luna, practicand meditatia in mod regulat, vei vedea beneficiile in ceea ce priveste nivelul de stres si starea de bine generala. In plus, vor avea loc niste modificari si la nivelul creierului. Cei care spun ca nu au suficient timp ca sa mediteze ar trebui sa tina cont de beneficiile ei. “Daca iti ofera resursele necesare pentru a face fata tuturor celorlalte lucruri in urmatoarele 23 de ore si 30 de minute, atunci pare o modalitate potrivita pentru a petrece acele 20 de minute”, este de parere Richard.

VISELE – HRANA SUFLETULUI

Legătură Publicat pe Actualizat pe

Unele studii situeaza visul in categoria creatilor psihice, acesta fiind un indicator al starii spirituale a fiecarui individ. Este creatia mintii, a inconstientului in timpul relaxarii, a somnului.

Din punct de vedere ezoteric, visul este o calatorie a spiritului in lumile de dincolo. O calatorie in principal in dimensiunea astrala. Ca noi, in timpul somnului sau in stare de veghe putem calatorii constient sau inconstient este o alta problema pe care o voi aborda cu alta ocazie.

Visul in fapt este o calatorie in aceasta lume si in alte lumi. Este o calatorie in trecut, prezent si viitor.Este o calatorie in care toate acestea se intrepatrund si sunt in acelasi timp. Cum? Va las imaginatia sa raspunda.

Am intalnit analiza conform careia, visul este o creatie a emotiei: “visele nu sunt doar o exprimare a preocuparilor noastre de peste zi, a framantarii noastre cotidiene, ci sunt oglinda emotiilor noastre subtile, cele mai profunde, cele mai puternice, cele ce fiind astfel, ne conduc viata”. Foarte adevarat dar si foarte fals. Este adevarat ca exista vise care sunt nascute din emotii, dar sunt si vise care nu au de-a face cu emotiile. Emotiile sunt doar  in unele cazuri un motor al viselor.

Exista cazuri in care visele au fost premonitorii. De multe ori cand spunem ca avem déjà vu, este posibil ca acea intamplare sau acele locuri sa le fi intalnit in drumul nostru in stare de somn.

Visele sunt in principal un drum. Este drumul nostru. Este drumul corpurilor noastre.

Visul de pana acum este drumul corpului astral insotit de spiritul nostru, de noi, caci noi, cei adevarati suntem spirit.

Dar mai este un tip de vis.

Este visul nostru in viata.

Sunt visele pe care le avem in drumul nostru prin vietile noastre. Drumul vietii este drumul caracteristic puterii noastre si trebuie sa fie insotit de placerea nascuta din cautare si din aventura. Cautarea si aventura vor alimenta intotdeauna visele noastre.

Noi, fiinte divine, nu putem sa incetam sa visam. Creatorul, din visul sau impregnat cu iubire, a creat ceea ce vedem si nu vedem. Si de aceea visul este hrana sufletului, este ambrozia zeilor, pentru ca, in prima instanta, noi suntem divini. Din visele noastre pornesc drumurile pe care mergem si, astfel, vom apuca pe drumul cel bun.

De cate ori in viata nu ne vedem visele naruite, spulberate si de multe ori dorintele neimplinite. Dar nu trebuie sa capitulam, nu trebuie sa renuntam la a visa, pentru ca altfel sufletul moare, iar Iubirea, cea care alimenteaza visul, nu mai intra in sufletul nostru.

Puterea cu care mergem in drumul vietii este in noi. Aceasta putere ne indeamna sa luptam in Calea vietii, iar lupta se da in numele viselor.

Cand suntem tineri avem o multime de vise. Acestea ne indeamna pe calea vietii si ne dau putere sa mergem mai departe indiferent ce se intampla. Dar cand suntem tineri nu stim sa luptam dar avem mult curaj. Curajul insa dispare odata cu varsta si, atunci cand invatam sa luptam, lupta nu mai are rost. In acest moment ne intoarcem impotriva noastra si, in loc sa luptam pe calea vietii, ajungem sa ne luptam cu noi insine, ajungand sa ne fim cel mai mare dusman.

De cate cate ori, amintindu-va de tinerete nu ati spus ca visele voastre erau infantile, greu de realizat si nu stiati greutatile vietii? Dar oare cei care sunteti acum nu sunteti rodul viselor voastre? Dar oare cei care sunteti acum nu sunteti rodul abandonarii multora dintre visele voastre?

De cele mai multe ori ne inabusim visele fiindca ajungem sa ne fie frica sa mergem pe drumul vietii, ne este frica sa luptam pentru visele noastre.

Timpul, asa cum noi il percepem, este cel mai mare dusman, mai ales lipsa lui. Acesta este primul semn ca ne suprimam visele. Daca va uitati in jurul vostru veti vedea ca cei mai ocupati oameni au cel mai mult timp. Ei stiu ca timpul este relativ. Ei creeaza timpul din nimic. Se bucura de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi si de fiecare clipa utilizata in acesta viata.

Exista si cei care se plang mereu ca nu au timp. Ei sunt tot timpul obositi desi nu fac nimic. Asteapta sa treaca timpul si asa pierd in lupta vietii. Ei mor inainte de a murii. Sufletul lor devine sterp din lipsa viselor si a iubirii.

Viata este asa cum o creem. Aventura incepe cand suntem copii si, din pacate, cand devenim adulti nu mai dorim sa privim viata ca pe o mare aventura. Aceasta este lasata undeva in trecut, locul ei fiind luat de grijile, nevoile si problemele create de fiecare in parte. Incepem sa ne consideram drepti, corecti, intelepti si abandonam lupta, visele, iubirea, in putinul pe care-l cerem de la viata.

Si mai distrugator este faptul ca aruncam aceasta perceptie si asupra copiilor nostrii.

In jurul nostru vedem in fiecare zi lupta pe care o dau semenii nostri cu viata. Vedem victoriile si infrangerile, vedem asteptarile si neimplinirile. Dar uitam sa vedem bucuria, iubirea din spatele fiecarei lupte. Uitam sa vedem sufletul plin de iubire a celui care trece prin viata si lupta. Pentru ca, pentru el, nu conteaza finalul. Pentru el conteaza lupta. Asta este diferenta intre cei multi si cei invingatori.

Avem certitudinea ca asa trebuie sa fie. Avem certitudinea ca aventura s-a terminat, ca ne-am asezat la casa noastra, la familia noastra. Avem certitudinea ca avem ce ne trebuie, ca am ajuns oameni in fata oamenilor. Dar uitam sa fim suflete pline de iubire in fata Creatorului.

Aceasta certitudine este inca un simptom al mortii viselor noastre.

Certitudinea noastra ne face sa fim multumiti de ceea ce suntem. Certitudinea ne face sa avem pacea noastra. Pacea in ceea ce priveste realizarile noastre si poate, cate o data, mai dam vietii si un pic de divertisment. Fanteziile copilariei devin pentru noi povara, ne este rusine sa le mai avem pentru ca, nu-i asa, acum suntem oameni maturi, realizati profesional si personal.

Suntem foarte surprinsi atunci cand vedem oameni din viata noastra ca mai vor si altceva de la viata. Suntem contrariati si nelinistiti in inimile noastre cand vedem ca altii nu pun pret pe realizarile personale si profesionale. Acestia stiu ca sunt doar vise, ca visele pleaca asa cum au venit si, tocmai de aceea, trebuie sa viseze mereu. Atunci cand visele nu sunt intrerupte, sufletul este plin de iubire. Vor face parte din viata noastra in fiecare clipa. Le vom avea mereu cu noi si ele nu ne vor parasi.

Cand pacea, sau automultumirea, intervine si pune stapanire pe viata noastra visele mor si, odata cu ele, iubirea care alimenteaza sufletul. Avem parte de liniste, dar cu pret? In loc sa dam frau liber viselor, acestea putrezesc in interiorul nostru. Inchiderea viselor in interior ne face mai cruzi cu cei din jur, ne face mai insensibili la bucuria celorlalti, mai invidiosi si, incet incet, cruzimea se indreapta impotriva noastra. Nu simtim, dar murim inca din timpul vietii. Cand nu mai avem vise, viata devine stearpa si incepem sa ne gandim la moarte, la sfarsitul vietii.

Aceasta nu este decat rezultatul lasitatii noastre, incetam sa mai luptam in viata pentru realizarea viselor noastre. Suntem aici ca sa invatam, ca sa ne dezvoltam. Fara vise nu exista dezvoltare.

Fara vise nu exista viata.

Aventurile si provocarile, prin care ne indeplinim visele, nu trebuie sa lipseasca din drumul vietii. Si atunci apare ceva extraordinar. Apare dorinta de viata. Apare iubirea pentru tot ce ne inconjoara. Apare iubirea pentru creatie si Creator. Si numai atunci stim ca, indiferent de ceea ce vine, acesta este drumul nostru.

Un drum presarat cu vise, aventuri, incercari si mai ales IUBIRE.

Daca vom inceta sa evitam deceptiile si infrangerile, acestea vor deveni singurele lucruri pe care le vom lasa in urma. Acestea ne vor acapara viata si destinul. Si atunci ne vom dori moartea.

Dar oare cate drumuri nu ni se deschid in viata noastra. Multe sunt drumuri bune dar oare cati dintre noi nu apuca pe drumul cu care sunt obisnuiti. Acesta este drumul Pacii, al lasitatii, al automultumirii, al cruzimii cu ceilalti si cu noi insine. Si atunci incepem sa ne plangem, sa ne compatimim.

Visele trebuie sa continue, indiferent de varsta. Acestea sunt salvarea noastra. Trebuie sa fim buni si generosi cu noi, lasand visele sa iasa la suprafata.

Si mai ales trebuie sa nu suprimam visele copiilor nostri. Incercati sa va aduceti aminte cum ati fost ca si copil. Vedeti-va in copii vostrii, cu visele voastre si cu dorinta de a schimba lumea.

Redeveniti copii macar pentru o clipa si aceasta clipa va va schimba viata.

Viata va fi mai frumoasa, mai bogata, pentru ca atunci veti elibera visele si, cei mai important, veti elibera IUBIREA.

ACEASTA ALIMENTEAZA SUFLETUL.

Puterea lui “NU”

Legătură Publicat pe Actualizat pe

Am fost curios sa vad ce definite da DEX-ul ideii de negatie. Si am gasit urmatoarea definire:

„NEGÁȚIE, negații, s. f. 1. Faptul de a nega. Cuvânt, gest, fapt etc. care neagă, contrazice, contestă (ceva sau pe cineva). Functor logic pe baza căruia se contestă valoarea de adevăr susținută într-o afirmație. Cuvânt cu ajutorul căruia se neagă ideea exprimată de o propoziție sau de una dintre părțile ei.”

Fada definitie, ca o mancare fara sare. Normal ca negatia este o negare, o contrazicere, doar nu o fi o afirmatie. Sau poate ca este?

Undeva in jurul nostru fiintele pline de lumina ne ghideaza actiunile, intrebarile si raspunsurile, cautarile. Si dintr-o data a venit intrebarea. Si daca negatia este o afirmatie?

Am continuat sa caut si am mai gasit o definitie. Interesanta la prima vedere dar ascunde mult adevar.

„NEGÁȚIE s.f. Negare. Categorie filozofică care reflectă acțiunea permanentă, complexă de schimbare a calității obiectelor și proceselor în cadrul mișcării universale.”

Nu voi polemiza in jurul acestei definitii. Ea cuprinde un mare adevar pe care-l las fiecaruia sa-l descopere.

Sa revin insa la intrebarile mele.

De ce oamenii spun NU si in ce conditii? Care este puterea lui „NU” asupra noastra ca fiinte divine? De ce a devenit negatia parte a cotidianului nostru, parte a sinelui nostru? Pe cine protejeaza NU?

In fiecare zi ne intersectam cu negatiile. De la magazine pana la familie. Nu avem produse, nu avem suficient, nu avem astazi etc, sunt doar unele afirmatii pe care le intalnim zi de zi in preumblarea noastra in aceasta viata.

Nu te duci acolo, nu rontaii, nu manca urat, nu ai voie sa faci lucrul acela, nu topaii etc, sunt doar expresii cu care omul isi bombardeaza in fiecare zi copilul sau copii. Acestea nu sunt doar afirmatii, sunt bombe cu ceas care mai tarziu vor afecta caracterul copiilor nostri.

Nu ne gandim foarte des ca in loc de negatie putem folosii expresii afirmative si pozitive. Nu intelegem ca orice negatie asupra unui copil va genera mai tarziu o persoana negativista care la randui ei va proceda in acelasi fel cu copii lui. Trebuie sa-i explicam unui copil nu de ce nu are voie sa faca un anume lucru sau sa exercite o anumita activitate ci, de ce este benefic pentru el sa faca alte activitati. Trebuie sa i se explice copilului de ce acele lucruri pe care noi, in inconstienta noastra, le interzicem categoric pot avea unele efecte nu neaparat pozitive asupra lui.

Fata unor buni prieteni de ai mei nu vroia sa bea fara pai. Oricat de mult se straduiau parintii sa o dezvete de utilizarea paiului, fetita se incapatana sa nu lase paiul. Fata este un inger. Frumoasa si desteapta. Asa ca in loc sa-i interzic sa bea cu paiul orice lichid, am profitat de faptul ca, ca orice fata, indiferent la ce varsta, este constienta de puterea ei asupra barbatilor. Asa ca i-am explicat ca utilizarea paiului timp indelungat va avea efecte asupra dintilor, putand duce la deformarea lor. Si cum orice fata doreste sa fie frumoasa, numai la gandul ca dintii nu ar mai fi frumosi, din acel moment, draga noastra nu a mai folosit paiul.

Iata doar un exemplu prin care noi trebuie sa explicam prin afirmatii si adevar negatiile pe care, ca parinti, le transmitem copiilor nostri.

Utilizarea negatiei si a lui NU in viata de zi cu zi poate duce, din punct de vedere psihic si energetic, la secarea noastra. Cum la inceput a fost cuvantul, acesta are cea mai mare forta de penetrare. Nu degeaba se spune ca, cuvintele ucid, nu numai pe altii ci si pe cel care le foloseste. Exprimand negatia nu facem decat sa implementam in corpurile noastre – fizic, astral si cauzal idea de negatie. Corpurile nu vor mai functiona intr-un mod liber si pozitiv. Cand negatia se lipeste de ele incep problemele.

De cate ori omul nu exprima negatii la adresa lui: ca nu vrea sa mai vada pe cutare si cutare, ca nu mai vrea sa auda, sa vorbeasca sau sa faca ceva. Cu timpul, utilizand acest gen de afirmatii, pentru ca mintea noastra si corpul nostru nu recunosc negatia, ele preiau negatia drept afirmatie, iar omul va incepe sa nu mai vada, sa nu mai auda sau sa nu mai vorbeasca. Toata energia din jurul lui va conduce la nemanifestarea unor situatii, chiar daca, la un moment dat, un individ si-ar dorii sa exista situatia respectiva.

Dar cel mai rau pentru noi nu este actiunea inconstienta asupra noastra ci actiunile asupra celor cu care vorbim si celor carora ne adresam. Orice afirmatie poate duce la implementarea inforenergetica a acesteia in aura interlocutorului. Corpurile lui preiau informatia si actioneaza ca atare. O fiinta puternica si dezvoltata spiritual, chiar si copii care, prin definitie sunt niste vizionari si pozitivi, poate face fata acestor atacuri energetice si vor respinge informatia. Dar ce ne facem cu ceilalti. Este omul gata sa accepte incarcarea constiintei si a sufletului cu nenororcirea altuia. Unii da, prin inconstienta.

Dar cel mai mult m-a pus pe ganduri neutilizarea lui NU ca mod de evitare a asumarii raspunderii. Multi oameni nu-l folosesc pe Nu pentru ca le este rusine sa-l foloseasca. Exact cand trebuie ei nu-l folosesc.

Si cum dezamagirile fac parte din viata, cati dintre noi nu au fost dezamagiti de persoane care ne poarta cu vorba. Cati dintre noi nu s-au lovit de amanarea unui raspuns.

Nu inteleg de ce fiinta umana trebuie sa fie cu doua fete. De ce utilizarea lui NU intr-un mod corect si cinstit este evitata.

Te duci la un interviu si, fiintele cu care dai interviul, iti vor spune ca te vor cauta. Si nu te cauta. Nici macar nu-ti spun ca NU ai fost bun. Te lasa ca prostul sa astepti. De ce se procedeaza asa? Chiar asta este cultura institutionala a respectivei companii? Nu cred. Aici tine de responsabilitatea fiecarui individ fata de societate. Ei se considera mult mai presus, un fel de dumnezeu, fata de voi cei care treceti prin interviul respectiv. Dar ei nu inteleg ca nu voua va fac rau, ci lor. Acele fiinte care nu stiu sa-si asume o responsabilitate vor suferii cel mai mult. Toata aceasta informatie energetica se va rasfrange asupra lor. Vor avea si ele parte de acelasi lucru numai ca inzecit. Si asta pana cand isi vor da seama ca au gresit si vor regreta mandria si orgoliul in fata Creatorului.

Ceri ajutorul unui prieten. Zice ca te ajuta si nu te mai cauta in veci. Daca tu il cauti va evita in multe feluri sa te intalneasca sau sa vorbeasca cu tine. De ce procedeaza unele fiinte asa? O cauza o reprezentam noi. Asa am procedat si noi cu altii la randul nostru. Daca atunci cand am procedat noi asa, sinele nostru gasea diferite scuze, acum el blameaza si judeca. Totul se intoarce la noi. Asta trebuie sa intelegem. Si, in aceste cazuri, trebuie sa-i iertam pe ceilalti si sa cerem iertare pentru noi.

In alte cazuri orgoliul si rusinea ii impiedica pe ceilalti sa ne spuna NU. Ei au nevoia vitala de control. Prin amanare ei te controleaza. Ei cred ca au putere asupra ta, ca iti controleaza situatia in care te afli. Ei se bucura ca depinzi de ei. Si in mare parte au dreptate. Daca nu ne dam seama de actiunea lor vom cadea in capcana.

Daca in timp ce ei te amana (iar tu ti-ai pus speranta ii ei) iti va aparea o situatie mult mai favorabila – vei avea doua sanse.

Una, sa scapi oportunitatea venita si atunci daca le spui sau reprosezi ceva iti vor spune ca nu ti-au promis nimic sau ti-au zis Nu dar nu ai inteles, desi ei s-au ferit sa spuna ceva in mod concret, sau poti alege oportunitatea si atunci ti i-ai facut dusmani. Orgoliul lor si mandria nu te vor ierta niciodata. Te vor judeca ca nu ai ales ce ti-au oferit ei. Adica nimic. Si, alta data, nu te vor mai ajuta. De fapt nu te-au ajutat sau te-au ajutat. Depinde de punctul de vedere. In mod cert insa, inconstient sau nu, ei doar s-au folosit de energia ta. Au supt energia pe care tu le-ai pus-o la dispozitie. Orice asteptare de la cineva sau ceva nu este decat punerea in slujba lor a energiei voastre si secarea de ea. De aceea este bine sa nu aveti nici o asteptare de la ceilalti.

Pentru mine este mult mai important sa mi se spuna un Nu sincer si curat spus cu iubire, decat sa am in fata un fatarnic care se crede mai bun decat mine si care crede ca ma poate juca cum vrea el. Si chiar daca mi se intampla asa ceva incerc sa gasesc puterea de a-l ierta.

Dar nu mie imi fac ei rau. Pentru ca, daca este ceva in viata ce am inteles, este ca drumul fiecaruia este al fiecaruia. Cand trebuie sa se deschita o poarta atunci se va deschide.

Ei isi fac rau lor. Prin fatarnicie, orgoliu, mandrie, nepasare si lipsa de compasiune ei se ataca singuri. Ei ataca divinitatea din ei. Si asta este cel mai mare pacat.

Daca „NU” poate distruge in unele cazuri, in altele „Nu” poate sa insemna iubire, cinste si corectitudine. Asta daca nu presupune rea vointa de la inceput.

Dar toate sunt dupa voia Creatorului.

Al vostru cu Iubire, Bogdan

Despre actul terapeutic si terapeuti

Legătură Publicat pe Actualizat pe

Ani de zile am studiat capacitatea organismului de a se vindeca. Hrana, bauturi miraculoase, plante si tot felul de remedii naturiste si nu numai, invadeaza piata on-line si targurile de ezoterism. Multe dintre acestea sunt benefice pentru organism, pentru corpul fizic. Dar ce facem pentru celelalte corpuri ale noastre? Ce facem pentru suflet si spirit?

Doua intrebari care m-au determinat sa-mi pun o singura intrebare. Cum se poat vindeca corpul fizic plecand de la corpul astral si cauzal?

Bunicul meu nu a facut studii de bioenergie dar avea darul de a vindeca. Bunica intotdeauna apela la el si spunea ca atunci cand Tata Mare ii facea masaj durerile treceau instantaneu.

Nu stiu sigur daca am mostenit dorinta de a utiliza energia universului de la el, dar dorinta de a studia aceste fenomene sigur de la el am mostenit-o. Asa am ajuns sa intru in aceasta lume magica a bioenergiei si a karmei. Karma este legata intrinsec de energiile Universului, de Creator.

Primele acte terapeutice le-am realizat asupra corpului meu. Orice durere o aveam o tratam energetic. Dupa cateva sedinte ea disparea. Apoi, intr-o zi o durere nu trecea. Reiki, flacara violet, etc. Nimic. Durerea nu trecea. Ceva nu mergea. Ceva eu trebuia sa realizez, ceva trebuia sa elimin din comportamentul meu, din structura mea energetica. Asa am inceput sa-mi pun intrebari si sa cercetez actiunile sau inactiunile noastre asupra vietiilor noastre.

Dupa ceva timp am inteles. Orice actiune terapeutica, orice act terapeutic trebuie indreptat in special si in principal asupra sufletului/spiritului nostru. Pentru ca ele sunt primordiale. Asa cum am mai spus, sufletul si spiritul nu pot fi contaminate. Protectia o reprezinta boala.

In primul rand trebuia sa ma echilibrez eu din punct de vedere energetic. Echilibrarea nu se poate realiza decat daca lucram asupra purificarii karmei. Trebuie sa intelegem in ce fel actiunile noastre, din toate vietile, precum si influenta actiunilor stramosilor nostri (parinti, bunici) ne influenteaza.

Studiind actiunea karmei si purificarea acesteia, eram sceptic in ceea ce priveste actiunile imediate. Dar multe intamplari m-au dus la intelegerea faptului ca, in aceasta perioada pe care o traversam, orice actiune se plateste imediat. Poti lovi un om cu pumnul dar este interzis sa-l urasti, este interzis ca ura si resentimentele sa-ti cuprinda sufletul. Orice supare pe cineva ducea la un mic inconvenient, la un mic accident. Asa am inteles ca incepem sa platim. Asa am inteles ca timpul a venit. Nu mai exista rostogolirea actiunilor noatre in celelalte vieti.

Acum omului nu ii mai este dat sa fie ori sfant ori materialist (sau infractor). Fiinta umana trebuie sa se vindece. Ea trebuie sa se echilibreze. Fiinta umana trebuie sa se purifice. Acum noi trebuie sa fim OAMENI.

Din ce in ce mai multe studii duc la o singura concluzie. Incidenta bolilor a crescut. In primul plan se afla bolile cardiovasculare. Inima este centrul iubirii. Lipsa iubii din noi afecteaza in primul rand inima. Tot in inima se afla scanteia de divinitate care asteapta sa o descoperim, sa o scoatem la lumina in trupurile noastre.

Pe un loc fruntas se afla incidenta cancerului. Un iubit maestru al meu a scos o carte cu un titlu sugestiv – “Cancerul – boala tristetii”. Daca intrebati oameni care sufera de cancer daca in viata au fost tristi, probabil ca multi dintre ei vor raspunde ca nu. Ca au fost o fire vesela, joviala, ca au iubit viata. Si au dreptate. Numai ca uita un singur lucru. Sufletul nu poate fi atacat. Orice actiune a unui om impotriva unui alt om, este un atac la Divinitate. Orice suparare care patrunde in suflet este un atac asupra Divinitatii. Orice suparare a unui om pe el insusi este un atac asupra Divinitatii.

Supararea pe Creator, pe Divinitate, pe Dumnezeu nu este posibila. Apararea sufletului impotriva oricarui atac duce la boala si in final la cancer si moarte.

Cea mai mica suparare pe cineva poate aduce prejudicii sanatatii si destinului celui pe care ne suparam. Dar si in acest caz este necesara o precizare. Nu trebuie sa lasam supararea sa intre in suflet. Nu trebuie sa pastram supararea pe cineva. Putem face observatii, remarci dar nu trebuie sa pastram supararea in suflet.

Tocmai de aceea am inteles, ca terapeut, ca trebuie sa te debarasezi de ura, ranchiuna, de emotii negative de orice fel. Dar si invers. Orice suparare pe terapeut poate duce la un pericol fizic pentru cel ce se supara.

De aceea sunt foarte atent la ceea ce spun si ce fac. Daca trebuie sa iau atitudine incerc sa o fac cat mai elegant si sa fiu bine inteles. Blamarea si judecarea celorlati oameni trebuie sa dispara din comportamentul unei fiinte umane. Trebuie sa intelegem ca fiecare actiune a unui om este in concordanta cu logica Divina.

Nimic din Univers nu se intampla degeaba. Totul are o justificare si o legitimitate bazata pe legile Universului, pe legile Creatorului.

In inforenergetica orice actiune indreptata asupra unei fiinte se numeste atac PSI. Atacul poate fi constient sau incontient. Dar nu asta are importanta. Important este ca atunci cand un om este tinta unui atac PSI, cauza acestuia se afla in comportamentul lui sau al unor membrii din familia lui (descendenti sau urmasi). Orice atac info sau bioenergetic asupra unei fiinte va conduce la un sir de reactii in lant, deoarece orice agresiune de acest fel este considerata ca o agresiune si o incalcare grava a legilor Divine si a Universului, si va genera noi pedepse.

Universul este creat si controlat de Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca fiecare pedeapsa vine de la El. Exista un mecanism uimitor al autoreglarii campurilor.

Dumnezeu nu bate, asa cum se spune gresit afirmativ in cultura populara. Va dati seama ce ocupat ar fi Creatorul daca ar trebuii sa se ingrijeasca de fiecare fiinta. Tocmai de aceeea legile Divine, legile Universului trebuie respectate. Orice incalcare a lor se face in mod constient sau nu de catre omul in cauza. Aceasta duce la o reactie care inseamna pedeapsa. Pierderi, suferinte, boli, moarte. Fiecare dintre noi vom pleca la un moment dat, dar trebuie sa intelegem cum vom pleca. Mai rau decat am venit sau evoluati.

Fiecare atac comporta doua directii. Daca omul ataca individual el va plati individual. Cu cat el se considera mai bogat in lucruri materiale sau sprirituale dar fara existenta iubirii catre Creator, el va plati mai repede.

Daca omul ataca in calitate de reprezentant al societatii atunci va plati societatea. Iata de ce Romania si poporul roman o duce asa de bine de 26 de ani. Prima agresiune a fost uciderea sotilor Ceausescu. Uciderea lor in zi de sarbatoare de catre indivizii care au actionat ca reprezentanti ai societatii au adus grave probleme societatii in ansamblu. Si cum crima inseamna distrugere, de atunci a inceput distrugerea societatii romanesti si a Romaniei.

Actiunile unor oameni realizate din postura de reprezentanti ai societatii au efect devastator asupra poporului roman si asupra Romaniei. Fiecare dintre noi poate observa acest lucru in viata de zi cu zi.

In cazul lovirii cu pumnul sufera cel care primeste. In cazul unui atac PSI, intrucat omul este la nivelul biocampurilor intr-o conexiune directa cu rudele sale, cu copii sai, lovitura traverseaza lantul rudeniei. Si ca recul, pedeapsa vine impotriva agresorului si a familiei acestuia.

Deoarece spiritul, informatia in Univers sunt primordiale in raport cu partea fizica, orice problema fizica este legata in primul rand de influentarea structurilor informationale, spirituale ale omului.

Tocmai de aceea trebuie sa cautam in permanenta sferele superioare ale evolutie: iubirea pentru Creator, spiritualitatea, nobletea sufleteasca, dragostea pentru a primii suficienta energie si toate acestea pentru ca acest mod de intelegere trebuie sa constitue un principiu de viata. Daca ne gandim la energie separat, disociind-o de notiunile de spiritualitate, de etica, ne condamnam structurile spirituale la saracie, umpland de energie doar corpul fizic. Lipsa energiei din celelalte corpuri, din structurile astrala si cauzala duce inevitabil la distrugerea corpului fizic.

Un maestru drag mie spunea: „energia pe care o primim prim intermediul simtamintelor superioare ne vindeca trupul, destinul si sufletul. Tratarea mecanica a problemei si orientarea spre energie bruta duce la deformari ale structurilor spiritual fine iar consumul sub orice forma duce la degradare.”

Am mai spus-o si o mai spun inca o data

Daca incercam sa vindecam trupul fara sa intelegem cauzele bolii, putem prejudicia sufletul deorece boala este o aparare, un blocaj al comportamentui incorect si al neintelegerii lumii inconjuratoare.

De aceea, un terapeut trebuie, mai intai de toate, sa gaseasca impreuna cu pacientul motivele bolii, sa-l ajute pe bolnav sa inteleaga si sa evite pe viitor greselile comise.

A fi terapeut in zilele noastre, in acest timp pe care-l traversam este o misiune foarte dificila. Terapeutul, pana cand nu elimina din campurile lui toate tulburarile, sentimentele negative nu are posibilitatea de a vindeca, nu are dreptul de a vindeca pentru ca deformatiile structurilor lui pot pricinui un prejudiciu bolnavului. Unii maestrii care aplica teoria karmei au emis si teoria conform careia structurile deformate ale pacientului se pot muta in campul terapeutului si atunci acestuia si rudele lui vor trebui sa ispaseasca karma pacientului.

Personal sunt relativ sceptic la aceasta informatie. Cred ca fiecare om are propria lui karma, propriul lui model informational-cauzal. Actiunile fiecarui om nu se pot transmite la altul daca nu se interactioneaza cu el asa incat sa ne creeze karma. Este vorba aici despre actiunile noastre in vindecarea trupului pacientului fara a se putea vindeca singur. Terapeutul nu vindeca ci ajuta pacientul sa se vindece. Aici totul depinde de pacient.

Noi ne creem karma singuri prin interferenta cu legile Divine care dau boala organismului pentru blocarea programelor de autodistruge a sufletului si spiritului. In unele cazuri nu trebuie sa se intervina. Pur si simplu pacientul nu poate fi vindecat iar timp nu mai este.

Acest fapt l-am inteles la bunica mea. Am incercat dar pur si simplu timpul ei trecuse. S-a dus langa bunicul pe care l-a iubit. Probabil mai mult decat orice. Caci dupa moartea lui ea nu a mai fost ea. Sufletul ei se agatase de bunicul. Nu aveam cum sa-i despart. Tratamentele energetice nu aveau cum sa dea roade. Boala ei venise din atasamentul prea mare. Oricat am iubit-o si o iubesc si as mai fi vrut sa stea, a trebuit sa privesc intoarcerea ei acasa.