VISELE – HRANA SUFLETULUI

Legătură Publicat pe 22 septembrie 2015 Actualizat pe 28 aprilie 2016

Unele studii situeaza visul in categoria creatilor psihice, acesta fiind un indicator al starii spirituale a fiecarui individ. Este creatia mintii, a inconstientului in timpul relaxarii, a somnului.

Din punct de vedere ezoteric, visul este o calatorie a spiritului in lumile de dincolo. O calatorie in principal in dimensiunea astrala. Ca noi, in timpul somnului sau in stare de veghe putem calatorii constient sau inconstient este o alta problema pe care o voi aborda cu alta ocazie.

Visul in fapt este o calatorie in aceasta lume si in alte lumi. Este o calatorie in trecut, prezent si viitor.Este o calatorie in care toate acestea se intrepatrund si sunt in acelasi timp. Cum? Va las imaginatia sa raspunda.

Am intalnit analiza conform careia, visul este o creatie a emotiei: “visele nu sunt doar o exprimare a preocuparilor noastre de peste zi, a framantarii noastre cotidiene, ci sunt oglinda emotiilor noastre subtile, cele mai profunde, cele mai puternice, cele ce fiind astfel, ne conduc viata”. Foarte adevarat dar si foarte fals. Este adevarat ca exista vise care sunt nascute din emotii, dar sunt si vise care nu au de-a face cu emotiile. Emotiile sunt doar  in unele cazuri un motor al viselor.

Exista cazuri in care visele au fost premonitorii. De multe ori cand spunem ca avem déjà vu, este posibil ca acea intamplare sau acele locuri sa le fi intalnit in drumul nostru in stare de somn.

Visele sunt in principal un drum. Este drumul nostru. Este drumul corpurilor noastre.

Visul de pana acum este drumul corpului astral insotit de spiritul nostru, de noi, caci noi, cei adevarati suntem spirit.

Dar mai este un tip de vis.

Este visul nostru in viata.

Sunt visele pe care le avem in drumul nostru prin vietile noastre. Drumul vietii este drumul caracteristic puterii noastre si trebuie sa fie insotit de placerea nascuta din cautare si din aventura. Cautarea si aventura vor alimenta intotdeauna visele noastre.

Noi, fiinte divine, nu putem sa incetam sa visam. Creatorul, din visul sau impregnat cu iubire, a creat ceea ce vedem si nu vedem. Si de aceea visul este hrana sufletului, este ambrozia zeilor, pentru ca, in prima instanta, noi suntem divini. Din visele noastre pornesc drumurile pe care mergem si, astfel, vom apuca pe drumul cel bun.

De cate ori in viata nu ne vedem visele naruite, spulberate si de multe ori dorintele neimplinite. Dar nu trebuie sa capitulam, nu trebuie sa renuntam la a visa, pentru ca altfel sufletul moare, iar Iubirea, cea care alimenteaza visul, nu mai intra in sufletul nostru.

Puterea cu care mergem in drumul vietii este in noi. Aceasta putere ne indeamna sa luptam in Calea vietii, iar lupta se da in numele viselor.

Cand suntem tineri avem o multime de vise. Acestea ne indeamna pe calea vietii si ne dau putere sa mergem mai departe indiferent ce se intampla. Dar cand suntem tineri nu stim sa luptam dar avem mult curaj. Curajul insa dispare odata cu varsta si, atunci cand invatam sa luptam, lupta nu mai are rost. In acest moment ne intoarcem impotriva noastra si, in loc sa luptam pe calea vietii, ajungem sa ne luptam cu noi insine, ajungand sa ne fim cel mai mare dusman.

De cate cate ori, amintindu-va de tinerete nu ati spus ca visele voastre erau infantile, greu de realizat si nu stiati greutatile vietii? Dar oare cei care sunteti acum nu sunteti rodul viselor voastre? Dar oare cei care sunteti acum nu sunteti rodul abandonarii multora dintre visele voastre?

De cele mai multe ori ne inabusim visele fiindca ajungem sa ne fie frica sa mergem pe drumul vietii, ne este frica sa luptam pentru visele noastre.

Timpul, asa cum noi il percepem, este cel mai mare dusman, mai ales lipsa lui. Acesta este primul semn ca ne suprimam visele. Daca va uitati in jurul vostru veti vedea ca cei mai ocupati oameni au cel mai mult timp. Ei stiu ca timpul este relativ. Ei creeaza timpul din nimic. Se bucura de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi si de fiecare clipa utilizata in acesta viata.

Exista si cei care se plang mereu ca nu au timp. Ei sunt tot timpul obositi desi nu fac nimic. Asteapta sa treaca timpul si asa pierd in lupta vietii. Ei mor inainte de a murii. Sufletul lor devine sterp din lipsa viselor si a iubirii.

Viata este asa cum o creem. Aventura incepe cand suntem copii si, din pacate, cand devenim adulti nu mai dorim sa privim viata ca pe o mare aventura. Aceasta este lasata undeva in trecut, locul ei fiind luat de grijile, nevoile si problemele create de fiecare in parte. Incepem sa ne consideram drepti, corecti, intelepti si abandonam lupta, visele, iubirea, in putinul pe care-l cerem de la viata.

Si mai distrugator este faptul ca aruncam aceasta perceptie si asupra copiilor nostrii.

In jurul nostru vedem in fiecare zi lupta pe care o dau semenii nostri cu viata. Vedem victoriile si infrangerile, vedem asteptarile si neimplinirile. Dar uitam sa vedem bucuria, iubirea din spatele fiecarei lupte. Uitam sa vedem sufletul plin de iubire a celui care trece prin viata si lupta. Pentru ca, pentru el, nu conteaza finalul. Pentru el conteaza lupta. Asta este diferenta intre cei multi si cei invingatori.

Avem certitudinea ca asa trebuie sa fie. Avem certitudinea ca aventura s-a terminat, ca ne-am asezat la casa noastra, la familia noastra. Avem certitudinea ca avem ce ne trebuie, ca am ajuns oameni in fata oamenilor. Dar uitam sa fim suflete pline de iubire in fata Creatorului.

Aceasta certitudine este inca un simptom al mortii viselor noastre.

Certitudinea noastra ne face sa fim multumiti de ceea ce suntem. Certitudinea ne face sa avem pacea noastra. Pacea in ceea ce priveste realizarile noastre si poate, cate o data, mai dam vietii si un pic de divertisment. Fanteziile copilariei devin pentru noi povara, ne este rusine sa le mai avem pentru ca, nu-i asa, acum suntem oameni maturi, realizati profesional si personal.

Suntem foarte surprinsi atunci cand vedem oameni din viata noastra ca mai vor si altceva de la viata. Suntem contrariati si nelinistiti in inimile noastre cand vedem ca altii nu pun pret pe realizarile personale si profesionale. Acestia stiu ca sunt doar vise, ca visele pleaca asa cum au venit si, tocmai de aceea, trebuie sa viseze mereu. Atunci cand visele nu sunt intrerupte, sufletul este plin de iubire. Vor face parte din viata noastra in fiecare clipa. Le vom avea mereu cu noi si ele nu ne vor parasi.

Cand pacea, sau automultumirea, intervine si pune stapanire pe viata noastra visele mor si, odata cu ele, iubirea care alimenteaza sufletul. Avem parte de liniste, dar cu pret? In loc sa dam frau liber viselor, acestea putrezesc in interiorul nostru. Inchiderea viselor in interior ne face mai cruzi cu cei din jur, ne face mai insensibili la bucuria celorlalti, mai invidiosi si, incet incet, cruzimea se indreapta impotriva noastra. Nu simtim, dar murim inca din timpul vietii. Cand nu mai avem vise, viata devine stearpa si incepem sa ne gandim la moarte, la sfarsitul vietii.

Aceasta nu este decat rezultatul lasitatii noastre, incetam sa mai luptam in viata pentru realizarea viselor noastre. Suntem aici ca sa invatam, ca sa ne dezvoltam. Fara vise nu exista dezvoltare.

Fara vise nu exista viata.

Aventurile si provocarile, prin care ne indeplinim visele, nu trebuie sa lipseasca din drumul vietii. Si atunci apare ceva extraordinar. Apare dorinta de viata. Apare iubirea pentru tot ce ne inconjoara. Apare iubirea pentru creatie si Creator. Si numai atunci stim ca, indiferent de ceea ce vine, acesta este drumul nostru.

Un drum presarat cu vise, aventuri, incercari si mai ales IUBIRE.

Daca vom inceta sa evitam deceptiile si infrangerile, acestea vor deveni singurele lucruri pe care le vom lasa in urma. Acestea ne vor acapara viata si destinul. Si atunci ne vom dori moartea.

Dar oare cate drumuri nu ni se deschid in viata noastra. Multe sunt drumuri bune dar oare cati dintre noi nu apuca pe drumul cu care sunt obisnuiti. Acesta este drumul Pacii, al lasitatii, al automultumirii, al cruzimii cu ceilalti si cu noi insine. Si atunci incepem sa ne plangem, sa ne compatimim.

Visele trebuie sa continue, indiferent de varsta. Acestea sunt salvarea noastra. Trebuie sa fim buni si generosi cu noi, lasand visele sa iasa la suprafata.

Si mai ales trebuie sa nu suprimam visele copiilor nostri. Incercati sa va aduceti aminte cum ati fost ca si copil. Vedeti-va in copii vostrii, cu visele voastre si cu dorinta de a schimba lumea.

Redeveniti copii macar pentru o clipa si aceasta clipa va va schimba viata.

Viata va fi mai frumoasa, mai bogata, pentru ca atunci veti elibera visele si, cei mai important, veti elibera IUBIREA.

ACEASTA ALIMENTEAZA SUFLETUL.